Ambasadorii romașcani ai Unirii

Un grup de elevi romașcani, care s-au remarcat la concursuri și olimpiade școlare au fost invitați să participe  la manifestările care vor fi organizate la Iași, cu prilejul aniversării Unirii de la 24 ianuarie 1859.

Proiectul, intitulat “Ambasadorii Unirii”, este organizat de Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul școlar Județean Iași și Școala “Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Iași și se va derula în perioada 22 – 25 ianuarie 2013. Romașcanii participanți sunt Bianca Manolache, Teodora Antoci, Lucian Aghergheloaie și Gheorghe Crîșmăruc, de la Colegiul Național “Roman Vodă”, coordonați de profesorul de istorie Ionuț Ciocoiu.
Programul pregătit de organizatori este variat și cuprinde o excursie la Ruginoasa, cu vizitarea palatului lui Cuza și a bisericii din incintă, turul Iașului, cu vizitarea Palatului Roznovanu, unde participantții vor fi primiți de oficialitățile ieșene, a Catedralei Mitropolitane și a Mănăstirii Golia, vizitarea Muzeului “Mihai Eminescu” și a Parcului Copou, unde îi așteaptă teiul lui Eminescu, vizitarea Sălii pașilor pierduți din Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” și a Casei Pogor, unde vor avea o întâlnire cu scriitorii.
Ziua de 24 ianuarie este rezervată manifestărilor ce vor fi organizate  în Piața Unirii și participării la Simpozionul “Unirea  națiunea a făcut-o”.  Programul cuprinde, deasemenea, un pelerinaj la mormântul domnitorului Cuza.

21 January
02:51 2013

Cosette ZANOCEA

Sursa: http://www.ziarulderoman.ro/30835/ambasadorii-romascani-ai-unirii/

Lecție vie de istorie, la Unirea Principatelor

Elevi romașcani care s-au remarcat la concursuri și olimpiade școlare au fost invitați să participe la manifestările organizate la Iași, cu prilejul aniversării Unirii de la 24 ianuarie 1859.

Proiectul intitulat “Ambasadorii Unirii” a fost organizat de Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Iași și Școala “Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Iași. Timp de câteva zile, între 22 și 25 ianuarie, Bianca Manolache, Teodora Antoci, Lucian Aghergheloaie și Gheorghe Crîșmăruc, de la Colegiul Național “Roman-Vodă”, coordonați de profesorul de istorie Ionuț Ciocoiu, au participat la evenimentele organizate la Iași pentru a sărbători Mica Unire.

Vizita a fost un bun prilej pentru o lecție de istorie vie. Programul pregătit de organizatori a fost variat și a cuprins o excursie la Ruginoasa, cu vizitarea palatului lui Cuza și a bisericii din incintă, turul Iașului, cu vizitarea Palatului Roznovanu – unde participanții au fost primiți de oficialitățile ieșene -, a Catedralei Mitropolitane și a Mănăstirii Golia, vizitarea Muzeului “Mihai Eminescu” și a Parcului Copou, vizitarea Sălii pașilor pierduți din Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” și a Casei Pogor, unde au participat la o întâlnire cu scriitorii.

Am avut o ședere intensă, care ne-a făcut să retrăim atmosfera de acum 154 de ani din capitala Moldovei. Am participat la toate activitățile stabilite de organizatori și am vizitat, în plus, Biblioteca Centrală Universitară și Teatrul Național, proaspăt renovat. În timpul liber, am străbătut Iașiul împreună cu elevii mei și am făcut o adevărată lecție de istorie în aer liber, prezentându-le clădiri cu mare încărcătură istorică, cum ar fi Muzeul de Istorie Naturală Iași, unde există sala în care s-a hotărât, la 3/15 ianuarie 1859, candidatura lui Alexandru Ioan Cuza la tronul Moldovei. Am avut șansa să ne întâlnim cu oficialitățile Iașiului, Chișinăului și Bucureștiului, dansând, împreună, Hora Unirii. Putem spune că am devenit adevărați ambasadori ai Unirii“, a spus profesorul Ionuț Ciocoiu.

Această călătorie la Iași a scos la suprafață nu numai frumuseți necunoscute – sau, poate, doar uitate – ale orașului, ci și un profund sentiment al dragostei de țară, al iubirii pentru istoria neamului. Am trăit un moment decisiv al istoriei noastre, prin cele mai frumoase cuvinte, povești și povestiri ale anilor trecuți“, a spus Teodora Antoci, elevă în clasa a XII-a A la Colegiul Național “Roman-Vodă”.

28 January
04:04 2013

Cosette ZANOCEA

Sursa: http://www.ziarulderoman.ro/31374/lectie-vie-de-istorie-la-unirea-principatelor/

Viață de student în Olanda

Romanvodista Carina Mara Catană (foto) este studentă în anul I la Universitatea Stenden, din Olanda, unde se pregătește pentru domeniul management hotelier. În sistemul universitar olandez, relația profesor-student este deschisă, studentul se simte egalul profesorului și poate conta pe sprijinul lui permanent.

Carina Mara Catană, absolventă a Colegiului Național “Roman-Vodă”, promoția 2012, studiază în Olanda, la Universitatea Stenden. Tânăra a aplicat la anul trecut la Universitatea Stenden din Leeuwarden, pentru că și-a dorit să se pregătească în domeniul managementului hotelier, care instruiește manageri internaționali.

Adaptarea în Olanda, pregătită cu un an în urmă

Firea sociabilă și prietenoasă a Carinei a făcut ca, în scurtă vreme de la sosirea ei în campusul universitar, să-și facă prieteni noi. “Acomodarea depinde în totalitate de personalitatea fiecăruia. Nu am avut probleme sub acest aspect, deoarece mă consider o persoană foarte sociabilă și prietenoasă și mă adaptez ușor, oriunde aș fi. Totuși, am avut un «as în mânecă», și anume faptul că, prin intermediul Facebook, cunoscusem studenți români cu mult înainte de a ajunge în Olanda, dar și viitori «boboci» ca mine, care își doreau să meargă la studii la aceeași universitate. După ce am sosit în Olanda, i-am cunoscut pe toți românii din anii I și II, chiar din prima «săptămână introductivă», și m-am mirat că suntem atât de mulți, în jur de 30-35, într-un orășel atât de mic. Este un sentiment deosebit când aud în facultate strigând «România» sau vorbindu-se limba română“, spune Carina.

Dacă, în România, relația profesor – student este marcată, încă, de rigiditate și distanță, în sistemul universitar olandez această relație este deschisă, studentul se simte egalul profesorului, îi spune pe nume și poate conta pe sprijinul lui permanent. “Relația dintre student și profesor este foarte apropiată aici. Oricând ai nevoie, poți trimite profesorului un email, îl poți suna pentru a primi pe loc o lămurire legată de tema cursului sau pentru a programa o întâlnire. În timpul orelor se fac prezentări în power-point, iar comunicarea este liberă. Pe prima pagină a prezentării sunt trecute datele personale ale profesorului: nume, adresă de email, număr de telefon și numărul biroului în care poate fi găsit, fapt ce demonstrează disponibilitatea lor pentru a ne sprijini. Singurul lucru cu care mă obișnuiesc greu este faptul că îmi salut profesorii și le vorbesc ca și cum ar fi persoane de vârsta mea“, explică studenta.

Învățământul universitar olandez nu are nimic din cel românesc, în care profesorul vorbește și tot el răspunde. “Avem, de exemplu, un curs PBL – Problem Based Learning – pe care îl facem toți studenții. Suntem repartizați în grupe de 11 – 12 studenți, coordonate de un profesor numit tutore. Ni se cere să dezbatem o problemă. Ne spunem părerile, apoi formulăm întrebări. Răspunsurile le găsim acasă, în articole și cărți de specialitate. Împărtășim informațiile găsite la următorul curs și, astfel, punctăm principalele probleme ale cauzei discutate. În cadrul acestui curs, tutorele nu se implică decât dacă îi cerem noi ajutorul. El observă doar modul în care ne exprimăm și cât suntem de implicați în problemă. Asta înseamnă că studiul individual este foarte important și trebuie să-i atribuim un timp suficient de mare“, spune Carina.

Practica de specialitate a studenților care se pregătesc în domeniul hotelier face parte din programul fiecărui an de facultate. “Practica noastră constă în lucru în bucătărie, în restaurant, la recepție și în hotel. Toate serviciile hotelului și restaurantului sunt oferite de studenții din anul I, ajutați de studenții din anul II care îi supraveghează, în timp ce studenții din anul II lucrează sub coordonarea celor din anul III. Cine lipsește de la practică trebuie să recupereze dublu, ceea ce niciun student nu își dorește. Sunt destul de stricți în ceea ce privește prezența și implicarea la ore“, spune Carina.

“Un zâmbet îți luminează și cea mai întunecată zi”

Carina este impresionată de arhitectura clădirilor din Olanda, cu ferestre mari, ornamentate cu flori. “Un aspect care m-a surprins este că oamenii îți zâmbesc mereu și te salută, deși nu te cunosc. Auzeam că în partea aceasta a Europei sunt oameni reci. Când am ajuns aici, am constatat contrariul, lucru care m-a bucurat enorm, pentru că un zâmbet îți luminează și cea mai întunecată zi. Timpul liber mi-l petrec plimbându-mă cu colegele prin acest orășel minunat, cu un aer venețian datorită rețelei de canale flancate de flori și a ambarcațiunilor care se plimbă agale, dând impresia că te afli într-o vacanță continuă. Hoinărim prin magazine în căutare de mici «chilipiruri» adecvate bugetului nostru de studenți. Am avut noroc de vreme foarte plăcută până în noiembrie, cu puține ploi. Am văzut că olandezii nu țin cont de vreme și, deși acum este zăpadă și aici, folosesc bicicleta ca mijloc de transport“, spune Carina.

Scandalurile în care au fost implicați conaționalii noștri în străinătate nu au afectat în niciun fel viața studenților români din Olanda. “Olandezii oferă oricui șansa de a se exprima, de a arăta ce poate, înainte de a trage concluzii. De-asta suntem aici, pentru a le arăta că suntem un popor educat și cu vechi tradiții“, spune studenta.

Tânăra spune că este legată de România, că se va întoarce cu mare drag, pentru că “nicăieri nu-i ca acasă“, dar în Olanda a găsit locul potrivit pentru a-și aprofunda cunoștințele în domeniul pentru care se pregătește. Cât privește viitorul, încă nu este hotărâtă. “N-aș putea să știu acum spre ce tărâmuri mă va purta viața!“, mai spune Carina.

31 January
03:22 2013
Ana-Maria Postelnicu

Două romașcane se luptă pentru premiile LicArt

Ioana Solomon și Diana Bîrsan, eleve la Colegiul Național “Roman-Vodă”, se numără printre semifinaliștii Festivalului Național de Arte pentru Liceeni – LicArt, cel mai mare concurs din România, ajuns la ediția cu numărul 12.

Foto: “Nu mai sunt cereale” – Ioanei Solomon, “Mădălina” – Diana Bîrsan

Până acum s-au înscris în concurs 1.012 liceeni din întreaga țară. Aceștia concurează deja cu 2.923 de creații la secțiunile: poezie și fotografie (categoriile alb-negru, portret și diverse). Lucrările celor două romașcane vor intra în jurizarea finală ce va stabili finaliștii actualei ediții a LicArt, care vor fi invitați în Tabăra de Creație ce se va desfășura în această vară.

Ioana Solomon s-a numărat printre semifinaliștii selectații în luna octombrie, cu fotografia “Nu mai sunt cereale?”, iar Diana Bîrsan a fost selectată, în luna decembrie, la categoria portret, cu fotografia intitulată “Mădălina”.

LicArt, cel mai mare concurs din România adresat liceenilor, este pe cale să devină una dintre cele mai puternice mișcări culturale din țară, fiind sprijinit de personalități ale vieții artistice și culturale. Printre cei care s-au implicat în promovarea și dezvoltarea festivalului se numără cantautorii Ada Milea, Vasile Șeicaru, Florin Chilian, Ducu Bertzi și Alina Manole, regizorii Chris Simion și Beatrice Rancea, actorii Draga Olteanu Matei, Mircea Albulescu și Claudiu Bleontz sau scriitorul Mircea Dinescu, care au susținut ateliere de creație și workshop-uri pentru finaliștii edițiilor de până acum ale concursului.

Doi romaşcani ţintesc Eurovisionul

Cristian Prăjescu (foto), elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional “Roman-Vodă”, va interpreta una dintre melodiile înscrise pentru preselecţia concursului Eurovision. Backing-ul vocal al piesei este susţinut de un coleg de clasă al solistului, Sebastian Tudor.

Cristian Prăjescu, elev în clasa a X-a A la Colegiul Naţional “Roman-Vodă”, este solistul uneia dintre piesele participante la preselecţia care a avut loc pe 30 ianuarie pentru finala Eurovisionului. Pe 14 februarie, Cristian va fi prezent pentru a cânta live în faţa juriului care va face selecţia regională, la Iaşi. Rezultatele selecţiei vor fi făcute publice pe 18 februarie. Cristian, deţinătorul unui timbru vocal special, care-l face să semene la voce cu Bryan Adams, a fost ales de compozitorul Sergiu Rudich să interpreteze piesa “The best thing in life is to love”. În acest proiect este implicat şi colegul său de clasă Sebastian Tudor, care asigură backing-ul vocal. “Prezenţa mea la selecţia finală pentru desemnarea melodiei care să reprezinte România la Eurovision ar fi pentru mine ceva nemaipomenit. O mare bucurie şi, în acelaşi timp, posibilitatea de a mă lansa în industria muzicală“, spune Cristian Prăjescu.

Pe Cristian, colegii de clasă îl cunosc drept “băiatul cu chitara”. A început să facă muzică în urmă cu mulţi ani. Odată cu abecedarul, a început să studieze vioara, dar, în timp, şi-a dat seama că instrumentul său preferat este chitara. De doi ani, s-a lansat ca solist vocal. A participat la numeroase concerte şi festivaluri naţionale. Cel mai important premiu obţinut a fost “Trofeul categoriei de vârstă” pe care l-a câştigat de două ori, la festivalul “Music Factory”, din Buzău, şi la festivalul “Star Melody” din Bucureşti. Cel mai bine s-a simţit, însă, cântând pentru colegi.

Din echipa romaşcană pentru Eurovision face parte şi Sebastian Tudor, coleg de clasă cu Cristian. Pasionat de dans şi de muzică, acesta are deja experienţă în domeniu: participări la concursuri de dans sportiv şi la preselecţia pentru concursul naţional X Factor, unde a ajuns până în Boot Camp. “Când m-am înscris pentru Eurovision, am făcut un pas foarte mare, dar am simţit sprijinul şi susţinerea familiei şi a tuturor colegilor“, a spus Cristian.

Matematicienii romașcani și-au desemnat premianții'

Cele mai bune clasări le-au obținut elevii de la Colegiul Național “Roman-Vodă” și de la Școlile “Alexandru Ioan Cuza” și “Vasile Alecsandri”.

Colegiul Național “Roman-Vodă”, Școala Gimnazială “Alexandru Ioan Cuza” și Școala “Vasile Alecsandri” au dominat faza locală a olimpiadei de matematică, la nivel de gimnaziu, desfășurată sâmbătă, 9 februarie.

La clasa a V-a, Colegiul Național “Roman-Vodă” și-a luat partea leului: 9 din primii 10 clasați, în ordinea punctajelor obținute, sunt elevi de la Colegiul Național “Roman-Vodă”. O singură școală a mai punctat în primii 10:  Școala “Alexandru Ioan Cuza”, care are un elev clasat pe locul 5, Paul Samson, elev al profesoarei Anca Leoreanu. Punctajele obținute la acest nivel de vârstă au fost foarte bune, o teză fiind notată cu punctajul maxim, 28 de puncte, iar primii cinci concurenți având punctaje foarte strânse, astfel încât între primul și al cincilea clasat diferența a fost doar de un punct. Punctajul maxim a fost obținut de Radu Ghiță, iar colegii săi, foarte aproape de acest punctaj, au fost Tudor Bursuc și Paul Măcincă. Toți cei nouă elevi de la “Roman-Vodă” care au intrat în primii 10 sunt elevi ai profesoarei Petronela Husaru.

La clasa a VI-a, șapte din primii 10 clasați sunt de la Colegiul Național “Roman-Vodă”, elevi ai profesoarelor Gabriela Suman și Petronela Husaru, doi sunt elevi de la Școala “Vasile Alecsandri”- elevi ai profesoarei Maria Gheorghiu, și unul este de la Școala “Alexandru Ioan Cuza”, elev al profesorului Constantin Obreja. Primii trei clasați au fost Rareș Okukura, Ioana Pintilie și Rareș Grumezescu, toți de la “Roman-Vodă”. “La clasele a V-a și a VI-a am dominat clar întrecerea. Suntem mulțumiți de rezultate, am demonstrat că avem și elevi și profesori foarte buni. Cu două clase de gimnaziu, practic, ne batem de la egal la egal cu toate școlile generale din oraș. Cred că asta poate reprezenta o motivație suficientă pentru orice elev“, a spus profesoara Mihaela Tanovici, director la Colegiul Național “Roman-Vodă”.

La clasa a VII-a, primele 10 poziții au fost împărțite, aproape în mod egal, între Colegiul Național “Roman-Vodă” (locurile 1, 3, 6 și 10), Școala “Alexandru Ioan Cuza” (2, 5, 7și 8) și Școala “Vasile Alecsandri” (locurile 4 și 9). Primii trei clasați sunt Andrei Manolache, de la “Roman-Vodă”, Victor Stanciu, de la “Alexandru Ioan Cuza”, și Claudia Mircea, de la “Roman-Vodă”, pregătiți de profesorii Gabriel Constantin (“Roman-Vodă”) și Anca Leoreanu (“Alexandru Ioan Cuza”). “Suntem foarte mulțumiți de rezultate. Reprezintă o încununare a eforturilor depuse de profesori, elevi și părinți“, a spus profesorul Claudiu Maxim, directorul Școlii “Alexandru Ioan Cuza”.

La clasa a VIII-a, primii 10 clasați vin de la Școala “Vasile Alecsandri”, (locurile 1, 2, 5 și 7), Școala “Mihai Eminescu” (locurile 3, 4 și 10), “Alexandru Ioan Cuza” (locurile 8 și 9) și Liceul cu Program Sportiv (locul 6). Primii trei clasați au fost Ștefan Mănescu și Ana Maria Tihon (profesor Maria Gheorghiu) și, cu același punctaj, pe locurile 3-4, Andreea Miruna Cojocaru și Alexandra Cojocaru (profesor Gheorghe Lazăr), de la Școala “Mihai Eminescu”. “Rezultatele sunt mulțumitoare, cu atât mai mult cu cât am participat cu un număr mic de elevi. Ne bucură că am avut rezultate bune la clasa a VIII-a, ceea ce ne dă speranțe mari pentru evaluarea națională a absolvenților de gimnaziu din vară“, a spus profesoara Mihaela Rusu, directorul Școlii “Mihai Eminescu”.

A fost un concurs strâns, cu subiecte dificile. În general, subiectele la astfel de concursuri sunt extrem de dificile, în comparație cu subiectele de la celelalte concursuri organizate pentru elevi, unde acestora le este mult mai ușor să obțină un premiu sau o diplomă. Poate și de aceea este destul de greu ca elevii să se mobilizeze și să participe. În ceea ce privește premiile obținute, unii dintre elevii bine clasați de la clasa a V-a s-au pregătit în învățământul primar în școala noastră, chiar dacă acum reprezintă altă școală“, a spus profesoara Maria Campău, directorul Școlii “Vasile Alecsandri”.

Romașcani finaliști la “Poveștile Cangurului”

Trei elevi de la “Roman-Vodă” vor participa la etapa finală a unui concurs în care își pun în valoare abilitățile dobândite prin lectură.

Maria-Luiza Buciumanu, clasa a VII-a B, Armand Pălăncianu, clasa a VI-a B (elevi îndrumați de profesorul Paul Alexandru), și Tudor Bursuc, clasa a V-a B, elev al profesoarei Roxana Prisacaru, vor participa la finala națională a concursului “Poveștile Cangurului”. Aceștia s-au calificat datorită punctajelor foarte bune obținute în etapa de masă a concursului, desfășurată pe 9 noiembrie. Proba de baraj, la care vor concura elevii selectați din toată țara, va avea loc în perioada martie – aprilie 2013, la București. Concursul este organizat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Fundația pentru Integrare Europeană “Sigma” și Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație.

Concursul a vizat evaluarea competențelor de lectură ale elevilor. Ei au avut de răspuns, în 60 de minute, la 40 de întrebări (din 50 propuse), formulate pe baza unui text literar la prima vedere, de 10-15 pagini. Itemii au fost punctați diferit, în funcție de gradul de dificultate, și au solicitat capacitatea de concentrare, atenția, viteza de citire, cunoștințele de limba română, cultura generală și imaginația elevilor. Apreciez în mod deosebit acest concurs, atât pentru caracterul lui inter- și transdisciplinar, cât și pentru obiectivitatea evaluării, întrucât testul e grilă. Pentru cei trei – ca, de altfel, pentru foarte mulți elevi din CNRV, – lectura este, dincolo de concurs, o pasiune“, a spus profesorul de limba și literatura română Paul Alexandru.

Cei trei romașcani din finală au posibilitatea să câștige unul dintre premiile tentante puse în joc. Astfel, premiul I constă într-un loc într-o tabără sau excursie în Europa, premiul II reprezintă un loc într-o tabără ce va fi organizată în România, iar elevii care vor ocupa locul III vor primi pachete cu produse din partea sponsorilor concursului. În ultimii trei ani, romașcanii s-au numărat printre premianții ediției naționale.

13 February
03:03 2013
Cosette ZANOCEA

Profesorii învață să țină locul părinților

Colegiul Național “Roman-Vodă” va organiza un simpozion cu tema “Prezența școlii în absența părinților”.

Oamenii școlii interesați de soarta elevului dincolo de relația strictă dintre elev și profesor sunt așteptați la simpozionul organizat de Colegiul Național “Roman-Vodă” pe 30 martie. Simpozionul, ajuns la cea de-a patra ediție, propune, în acest an, o temă provocatoare: “Prezența școlii în absența părinților”. Problematica vizează, în principal, relația părinte-copil, ca o relație ce nu se poate construi în absență.

“Intenția noastră este aceea de a trece dincolo de mărturiile copiilor proveniți fie din familii cu părinți plecați în străiinătate, fie din familii în care comunicarea, sprijinul emoțional apar doar secvențial, și nu întotdeauna de calitate, și de a identifica, în principal, soluții la disfuncțiile comportamental-adaptative destul de frecvente în astfel de cazuri. Dorința noastră, departe de a suplini rolul de părinte, este de a dezvolta strategii personalizate în lucrul cu acești copii, în care accentul să se pună pe suportul emoțional afectiv, pe relaționarea pozitivă. Aceasta cu atât mai mult cu cât avem în vedere asigurarea unei normale evoluții intelectual-emoționale fiecărui copil, devenit, fără voia lui, vulnerabil în fața unor realități care înseamnă migrația părinților, comunicare deficitară sau carențe afective. Inițiativa organizării unei noi ediții a simpozionului, ce aduce în prim plan aspecte deloc neglijabile ale învățământului românesc, a fost însuflețită de entuziasmul celor 100 de voluntari ai Asociației «Mușatinii» din Colegiul Național «Roman-Vodă», voluntari deveniți grup de suport emoțional și afectiv pentru câteva colective de elevi de la Școala «Calistrat Hogaș» și de la Asociația «Melchisedec Ștefănescu», aflați în situații de risc”, a spus profesoara Maria Lozincă, membru în comitetul de organizare a simpozionului.

Lucrările simpozionului vor fi onorate de participarea profesorului universitar doctor Carmen Crețu și a profesorului universitar doctor Luminița Iacob, de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Și-au anunțat intenția de a participa cu lucrări cadre didactice din învățământul preuniversitar din județele Neamț, Suceava, Iași, Dolj și Tulcea. Lucrările participanților la simpozion vor fi publicate în cadrul următorului număr al periodicului “Alternative periodice aplicate”.

19 February

“Abonat” la premii

Deși este doar în clasa a V-a, Tudor Bursuc (foto) are un portofoliu de invidiat.

Premiul I la concursul “Speranțe olimpice” de la Pașcani, premiul I la Memorialul “Ștefan Dărțu” de la Vatra Dornei, premiul I la concursuruile de matematică Euclid și Evaluare în Educație, premiul I la proba de discurs în limba engleză, punctaj maxim și calificare la proba de baraj la concursul “Poveștile Cangurului”, 119 puncte din 120 posibile la etapa județeană a olimpiadei de limba română și calificarea la faza națională a olimpiadei de limba română reprezintă doar câteva din performanțele pe care Tudor Bursuc, elev în clasa a V-a B la Colegiul Național “Roman-Vodă”, și le-a adjudecat doar în acest an școlar. Premii cât pentru o clasă întreagă.

Pe toate le-a reușit cu multă muncă, cu ajutorul profesorilor săi, Roxana Prisacaru, Petronela Husaru, Sorina Danciu și Adrian Iva, dar și din dorința de a ști mai mult și de a fi mereu primul. După cum singur mărturisește, este pasionat de matematică și de limba engleză, dar, în același timp, îi place să citească, să asculte muzică și, mai ales, să se joace. Nu a ratat, însă, niciun concurs. “Pentru mine, orice competiție reprezintă o provocare și, în același timp, o necesitate de a-mi îmbunătăți performanțele”, a spus Tudor Bursuc.

“Tudor are o personalitate puternică și o inteligență care înseamnă o permanentă provocare pentru profesor, care trebuie să găsească mereu noi metode prin care să-i mențină trează atenția și curiozitatea pe parcursul orelor. Perseverent, creativ și original, este o continuă motivație pentru ceilalți colegi. Dincolo de acestea, este un copil activ și energic, care se bucură de toate activitățile specifice vârstei”, a spus profesoara lui de limba română, Roxana Prisacaru, diriginta lui Tudor.

“Performanțele obținute de elevii noștri demonstrează interesul nostru permanent pentru stimularea competitivității și a performanței în rândul elevilor, nu doar a celor de liceu, dar și a celor de gimnaziu, unde reușim, cu două clase doar, să ne luptăm de la egal la egal cu toate școlile din oraș”, a spus profesoara Mihaela Tanovici, director al Colegiului Național “Roman-Vodă”.

26 February
03:18 2013
Cosette ZANOCEA